Linte și cârnați

IMG_0299Astăzi este rândul unei rețete cu linte culeasă din zona Castelluccio di Norcia, în Umbria bineînțeles. Lintea cultivată aici este faimoasă în întraega lume și este valoroasă în primul rând, pentru că fermierii din zonă nu utilizează îngrășăminte chimice și pentru că a fost recunoscută de către IGP, adică indicație geografică protejată.

Lintea este o legumă foarte bună și gustoasă care se obișnuiește să fie mâncată de Revelion ca de bun augur și ca “garanție” pentru un viitor prosper. Acum, dacă după anul nou nu ne-am imbogățit și  la orizont nu se vede nici urmă de zile prospere, nu vă alarmați căci lintea se poate mânca și în cursul anului! 🙂

Pentru sănătate este o “bombă”! Conține proteine, carbohidrați, fosfor, fier și vitamina B. Lintea este foarte indicată în prevenirea arteriosclerozei datorită puținelor grăsimi nesaturate ce le conțin. Cantitatea  mare de fibre este utilă pentru funcționarea bună a intestinului și pentru a ține în echilibru nivelul de colesterol. De asemenea, este bogată în tiamină, o vitamină necesară pentru îmbunătățirea proceselor de memorie. În cele din urmă, lintea este foarte potrivită pentru cei care au nevoie de fier, în timp ce este contraindicată persoanelor cu hiperuricemie.

 Cantități pentru 2 persoane: 

200 g linte (eu am folosit linte verde bio de la Castelluccio di Norcia, dar nu e important din care anume se folosește)

2 cârnați proaspeți

½ pahar de vin alb

½ ceapă

1 morcov mic

1 grăunte de usturoi

1 tulpină de țelină (sedano)

Ulei de măsline

4 roșii mici

2 sau 3 frunze de salvie

1 crenguța de rozmarin

Un cubuleț vegetal sau zeama de la o supă de legume

 Cum se prepară:

  1. Lintea se spală și se lasă în apă rece pentru câteva ore, de la 2 la 12 ore (depinde de soi). De obicei este indicat pe punga ei;
  2. IMG_20141221_104831 Se curăță și se taie mărunt ceapa, usturoiul, morcovul și tulpina verde de țelină;
  3.  Într-o tigaie măricică cu borduri înalte se încălzește uleiul de măsline cam 1 lingură și se adaugă legumele tocate. Se lasă 5 minute la foc mediu fiind atenți ca ceapa să nu prindă prea multă culoare;
  4. IMG_20141221_110658Odată ce zarzavatul se rumenește, se adaugă frunzele de salvie și rozmarinul tăiate mărunt, iar apoi lintea. Se lasă să fiarbă la foc moderat până când lintea nu devine moale, adăugând din când în când zeamă vegetală, preparată în prealabil;
  5. IMG_20141221_110850IMG_20141221_111823Separat într-o tigaie se încălzește un fir de ulei și se adaugă cârnații proaspeți ce se înțeapă cu o furculiță pentru a nu plesni pielea, se adaugă ½ pahar de vin alb și se lasă la foc mediu până ce se rumenesc puțin;
  6. Când lintea e aproape gata, se pun roșiile mici tăiate cubulețe iar la sfârșit se adaugă cârnații rumeniți și tăiați felii. Se acoperă cu un capac și se lasă 5 minute pe foc să prindă savoare.

Se servește cu pâine prăjită și cu un fir de ulei de măsline crud pe deasupra.Vă urez poftă bună!

IMG_0308

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s